LEACURI PENTRU TRATAREA BOLILOR DE OCHI ( remedii rusesti )

Remedii pentru combaterea vederii slabe
* Se picură în ochi câte o picătură de suc proaspăt de ceapă, strecurat prin vată. Ochii vă vor ustura, dar va trebui să suportaţi. Tratamentul durează 10 zile. Para­lel, se ia câte o linguriţă de untură de peşte, de trei ori pe zi.
* Primăvara şi vara se fac salate, ciorbe, supe din frun­ze proaspete de urzică mare. De asemenea, se reco­mandă să se bea zilnic câte 100-200 ml de suc proaspăt preparat din frunze de urzică mare. Acest remediu le este indicat şi nevăzătorilor.
* Pentru tratarea şi profilaxia vederii slabe se ad­mi­nistrează câte 1/2 - 1 linguriţă de polen, de 2-3 ori pe zi, timp de o lună.
* Peste 150 g de ghimbir măcinat se toarnă 800 ml de vodcă şi se lasă la macerat, la întuneric, timp de 2 săp­tămâni, agitând periodic conţinutul, după care se strecoară. Se administrează câte o linguriţă de macerat diluat în apă, de 2 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă.
* Peste amestecul format din 30 g rădăcini de vale­riană şi 50 g frunze de levănţică, uscate şi mărunţite, se toarnă 1 l de vin alb. Se lasă să macereze timp de 3 zile, agitând periodic conţinutul, şi se strecoară. Se adminis­trează câte o lingură de macerat de trei ori pe zi, cu 20 minute înainte de masă. Paralel, se toarnă în palme 1-2 picături de ulei de lavandă şi amoniac, luate în pro­porţie de 1:1. Mâinile se ţin în faţa ochilor zilnic, câte 5 minute.

Remedii de tratare a bolii numite "albeaţă la ochi”
* Se picură în fiecare ochi suc din ace de brad alb. Vă va ustura puternic, dar va trata chiar şi cea mai ve­che albeaţă. Paralel, timp de o săptămână, se fac spălă­turi ale ochilor cu infuzie de muşeţel (o linguriţă de flori la 200 ml de apă clocotită).
* Se arde rozmarin, iar scrumul rezultat se ames­tecă bine cu miere curată de albine. Se picură câte o picătură în fiecare ochi, seara, înainte de somn. Timp de o săptămână, se fac spălă­turi de ochi cu infuzie de muşeţel.
* Se prepară un amestec din 200 ml de miere de albine şi 200 ml de urină de copil sănătos. Amestecul se fierbe într-un vas de cupru timp de 10-20 de minute, după care se strecoară. Se picură câte 2 picături de decoct în fiecare ochi. Amestecul se pi­cură călduţ.
* Se prepară un amestec din suc de ceapă şi miere, luate în proporţii egale ca volum. Pleoapele se ung de 2-3 ori pe zi cu amestecul rezultat. Înainte de somn, se picură în ochi câte 1-2 picături de ames­tec.
* În fiecare ochi se picură câte o pică­tură de suc proaspăt stors de păpădie, de 1-2 ori pe zi.
* Se prepară un amestec din suc de ros­to­pas­că şi miere, luate în proporţii egale. Amestecul se fierbe până nu mai face spu­mă şi devine con­sis­tent ca mierea. Cu li­chidul rezultat se ung pleoa­pele, atât în caz de albeaţă la ochi, cât şi pen­tru com­ba­terea trahomei (conjunctivită gra­nu­loasă).

Remedii pentru combaterea conjunctivitei
* Se administrează câte o linguriţă de suc de aloe (se găseşte în farmacii), de trei ori pe zi, şi se picură câte 2 picături de suc de aloe în fie­care ochi, seara, îna­inte de somn. Acest remediu combate nu doar conjunc­tivita, ci şi blefarita, atrofia ner­vului ocular şi tulburarea cristalinului.
* Propolisul se mărunţeşte până devine ca o pulbe­re şi se amestecă cu apă, astfel încât să rezulte o soluţie de 20%. Soluţia se strecoară printr-o bucată de vată sterilă. Începând cu ora trezirii, la fiecare 3 ore, în fie­care ochi, se picură câte o picătură de soluţie caldă. Tra­tează chiar şi cele mai vechi forme de conjunctivită cronică.
* Se clătesc ochii de câteva ori pe zi cu infuzie con­centrată de ceai negru sau cu urină proprie proas­pătă.
* Două albuşuri proaspete de ou se amestecă bine cu 100 ml de apă clocotită, se lasă să macereze la întu­neric timp de 30-40 minute şi se ung pleoa­pele în fie­care seară, cu 10-15 minute înainte de somn.
* Pleoapele se ung de 3-4 ori pe zi cu ulei de nuci; tratamentul durează până la însănătoşirea completă.

Leac pentru pierderea vederii
* Se prepară un amestec din următoarele ingre­diente: rută, frunze de pătrunjel (ambele proas­pete, mărunţite până devin ca o pastă), miere şi fiere de oaie sau capră - uscată şi mă­ci­nată, luate în pro­porţie (la gramaj) de 20:2:2:1. Se administrează câte o linguriţă de amestec, de trei ori pe zi, înainte de masă. Pe ochi se aplică com­­prese cu fiertură din plante de rută sau be­to­nică (o lingură, 200 ml apă).

 Remedii naturiste pentru combaterea urciorului

* Se unge pleoapa cu un căţel de usturoi tăiat în două, de 3-4 ori pe zi, timp de 3 zile.
* Un remediu care ţine de autosugestie: legaţi la încheietura mâinii din partea opusă a ochiului la care se formează urciorul o panglică grosuţă de culoare roşie.
* Uitaţi-vă ţintă în ochiul cu urcior al per­soa­nei suferinde de această boală, apoi faceţi cu un inel de cununie trei cercuri în jurul acelui ochi, după fiecare cerc suflând într-o parte. Urciorul va dispărea.
* Înveliţi într-o bucăţică de ţesătură din lână o bucăţică de sulf şi atârnaţi-l la gât, lângă cruciuliţă. După 24 de ore, nu va rămâne nici urmă de urcior.

Remedii pentru ochi care lăcrimează tot timpul
* Ochii se clătesc, cu 30-40 de minute îna­inte de somn, cu apa în care au fiert grăunţe zdrobite de grâu.
* 2 g de drojdie uscată şi foarte bine mă­runţită se amestecă cu un albuş proaspăt de ou bine bătut. În caz de inflamaţii oculare - pentru combaterea febrei şi pen­tru tratarea ochilor care lăcri­mează tot timpul, pe o bu­cată de tifon se aplică unguent din drojdie şi albuş şi se pune pe ochi sub formă de comprese. Compresele se ţin 3 ore sau chiar mai mult, până se usucă unguentul.

Remedii pentru întărirea vederii
* Pentru întărirea vederii se recomandă să se ume­zească zilnic pielea capului cu apă rece.
* Se fricţionează fruntea, tâmplele şi pielea de după urechi cu gheaţă, iar pe ochi se aplică 5 minute com­prese cu infuzie concentrată de ceai negru.

Reţetă pentru tratarea blefaritei
* 1-2 picături de zeamă de lămâie se dizolvă în 50 ml de apă fiartă caldă. Soluţia se utilizează pentru clătirea ochilor (inflamaţie a marginilor ochiului).

Remedii pentru combaterea hemeralopiei ("orbul găinilor”)
* Pe ochi se aplică de câteva ori pe zi, câte 5-10 minute, comprese cu urină proprie. Este un bun remediu şi pentru ochi care puroiază şi orice tip de inflamaţii sau infecţii.
* O bucată de ficat de berbec sau de vită se fierbe la foc mic în puţină apă, stând cu ochii deschişi deasu­pra aburului. Bolnavul trebuie să mănânce câteva zile la rând doar ficat fiert sau înăbuşit. Paralel, se beau câte 200-300 ml de suc proaspăt preparat de morcovi, de 3-4 ori pe zi. Fiecare porţie de suc de morcovi se ames­tecă cu o linguriţă de ulei vegetal. Sucul se bea cu 30-40 de minute înainte de masă.

Remedii pentru combaterea glaucomului
* În fiecare zi - dimineaţa pe stomacul gol, la amia­­ză înainte de masă şi seara înainte de somn - se ad­ministrează câte 0,2 g de mumia (miniu de fier), diluată în 200 ml de apă fiartă, rece. Tratamentul du­rează 20 de zile.
* Se consumă zilnic fructe şi suc din fructe de răchiţele.

Remedii pentru tratarea cataractei
* Se prepară un amestec din miere curată de albine şi apă distilată, luate în proporţie de 1:3 (după volum). Amestecul se strecoară prin câteva straturi de tifon. În fiecare dimineaţă şi seara, în fiecare ochi se picură câte 2-3 picături de amestec, timp de un an, fără întrerupere. La nevoie, tratamentul poate fi repetat. Amestecul se păs­trează în frigider.
* Peste 100 g de plante proaspete, bine mărunţite, de cimbrişor se toarnă 500 g miere topită şi se lasă să macereze timp de 2 luni. Se administrează câte o lin­gu­riţă de macerat, de trei ori pe zi, înainte de masă, pentru tratarea cataractei în faza incipientă.

 

GULIA UN MEDICAMENT FORTE

 

Proprietatile miraculoase ale guliei au fost descoperite in 1999, in timpul desfasurarii unor experimente genetice pe hamsteri, ce urmareau influenta acidului arsenic din plante asupra ereditatii.

 

S-a constatat atunci, in urma a 13 ani de cercetare, ca arsenicul din gulie impiedica, indirect, manifestarea unor gene responsabile de aparitia cancerelor glandulare.

Bolile tiroidei si cancerele endocrine
Gulia este un aliment anticanceros, in mare masura datorita prezentei derivatilor de “arsen metaloid”, care se absoarbe extrem de rapid din tulpina de gulie. Acizii arsenici, care ajung in glanda tiroida in cantitati de milionimi de gram, influenteaza benefic celulele producatoare de hormoni, care la om au un risc de cancerizare foarte ridicat in ultimele 3 decenii. Compusii arsenici specifici guliei favorizeaza hranirea invelisului acestor celule, cu un foarte ridicat risc la cancerizare. In acelasi timp, “arsenicul”, in diferitele sale forme, reduce riscul de “gusa tiroida”, provocata fie de o secretie excesiva de hormoni tiroidieni (hipertiroidism) fie, dimpotriva, de o reducere pana la “zero” a capacitatii de secretie ori eliberare a tiroxinelor in sange (hipotiroidism). Studii recente ale diferitelor departamente ale sectiei medicale a Academiei Romane au demonstrat, anul acesta, ca populatiile din zone cu deficit alimentar in iod, care erau condamnate la boli tiroidiene, nu se mai imbolnavesc, datorita unui nou obicei, de a consuma aproape zilnic gulii. Cercetatorii biochimisti romani au subliniat faptul ca plantele bogate in “arsenic”, precum gulia, scad cu 25% riscul la cancere ovariene si cu 12% riscul la cancerul testicular si de prostata.

Problemele renale
Gulia are un efect tonic asupra metabolismului rinichiului. Foarte recent, in martie 2004, cercetarile scot in evidenta existenta mai multor substante organice care reduc toxicitatea amoniacului asupra intregului tesut renal. Cercetatorii au sesizat ca aciditatea urinei este foarte crescuta la femei in perioada menstruatiei, ceea ce conduce la imbatranirea “renala”. Un consum sporit de gulii remediaza aceasta stare de fapt, men?inand tanar rinichiul. Acest fenomen s-a datora prezentei in tulpina de gulie a unor compusi organici care alerteaza intreg organismul asupra aparitiei unor boli cauzate de sistemul renal. Aminoacizii absorbiti de tulpina (nefiarta) de gulie antreneaza, prin prezenta lor in sange, declansarea unor mecanisme de reglare nervoasa a eliminarii urgente a toxinelor, cat si reglarea aciditatii urinare prin mecanisme hormonale. Prin acest dublu efect, aminoacizii din gulie scad riscul la cistite sau alte infectii ale aparatului urinar cu aproximativ 18% la barbati si cu peste 20% la femei.

Punctul “G” de la gulie
Guliile sunt considerate de cercetatori “un tonic sexual”, cel putin pentru populatiile care au un climat de zona temperata continentala mai capricios, climat din care face parte si tara noastra. Rezultatele cercetarilor efectuate timp de 9 ani in diferite zone cu populatii “devoratoare de gulii” au aratat ca unele coenzime ale apetitului erotic feminin, cat si ale fertilita?ii, sunt produse in prezenta “vitaminei E-4”. Aceasta pseudovitamina E-4, descoperita in varza si gulie, este un compus derivat al vitaminei E, care penetreaza extrem de rapid membranele celulelor nervoase hipotalamice, care sunt implicate direct in sexualitate si in pregatirea generala a organismului feminin pentru erotism. Aceasta pseudo vitamina E-4 se pare ca influenteaza selectia spermatozoizilor de catre ovul. Experimentele, efectuate pe animale de laborator in acest an, demonstreaza ca un consum de extract de gulii favorizeaza selectia spermatozoizilor, care, in urma fecundatiei, va da nastere unui produs de conceptie masculin cu o probabilitate cu 20% mai ridicata decat in cazul unui produs de conceptie de sex feminin.

“Terapia” cu gulie
Micul dejun: este de preferat ca inaintea servirii micului dejun sa se faca un dus fierbinte, pentru activarea generala a circulatiei sangvine. O buna circulatie permite o digestie mai eficienta a guliei, extrem de dificil de metabolizat. Se serveste salata de gulie, rasa pe razatoare, in cantitati de 150-200 g, amestecata cu varza cruda (sau murata), sarata si acrita cu lamaie. Se poate folosi si sub forma de sirop (fiertura de gulie cu zahar sau lapte), servit in loc de ceai. Cafeaua creste absorbtia principiilor din gulie si varza.
Dejunul: inainte de pranz este de preferat sa se consume un aperitiv sarat (saleuri, snacks) si 20-30g de tarie. Ciorbele de gulie trebuie foarte usor indulcite, dar si acrite. Adaosul de ou la astfel de ciorbe este obligatoriu. La felul doi, se serveste salata de gulie (150-250 g) cu otet si sarata cu sare fara sodiu. Sarea fara sodiu trebuie sa inlocuiasca partial sarea de bucatarie, pe durata curei terapeutice cu gulie.
Cina: masa de seara trebuie servita cu o ora si jumatate inainte de culcare, la 6 ore dupa dejun. Se recomanda 100-200 ml sirop de gulie (fiertura de gulie cu zahar si lamaie) inainte si dupa masa. Salata trebuie servita in timpul mesei sau imediat dupa cina. Inainte de culcare cu 15-20 de minute, se bea 50 ml de sirop de gulie.

Gulia pentru insomnii grave
Dr. Laurel B. Vincent de la New School of Social Science (New York) a constatat ca simpla fiertura de gulii cu zahar are un efect extrem de linistitor asupra maimutelor Rhesus, incapabile de acomodare in conditii de captivitate. Extinzand studiile, acesta a demonstrat in ianuarie 2005 ca 80% dintre femeile care sufera de insomnie din cauza unor nevroze atipice pot avea un somn foarte profund in urma unei cure de numai 18 zile cu gulii de toamna. Efectul s-ar datora influentei specifice a unor pseudo-hormoni asupra secretiei hormonale a unor estrone implicate in inducerea somnului la femeile tinere dar si la cele adulte.

FARMACIA CU COJI VEGETALE ( nu aruncati cojile ! )

• Nu aruncaţi cojile cartofilor, citricelor şi merelor!

• Coaja este mai valoroasă pentru sănătate decît pulpa fructelor şi legumelor.

 

Dacă obişnuiţi să curăţaţi de coajă fructele şi legumele înainte de a le mînca, trebuie să ştiţi că faceţi o mare greşeală. De fapt, aruncaţi la gunoi cea mai sănătoasă parte a acestor alimente naturale, lipsindu-vă organismul de nutrienţi esenţiali.

Numeroase fructe au coaja mult mai hrănitoare decît fructul în sine, cu mai mulţi antioxidanţi şi fibre vegetale. În cojile fructelor şi legumelor se ascund adevărate depozite de vitamine şi minerale.

Este foarte important însă ca, înainte de a le consuma, să fie bine spălate. Înainte de a arunca la coş cojile, aflaţi beneficiile extraordinare pe care le are organismul de pe urma acestor medicamente şi poate vă veţi hotărî să le păstraţi.

Foi de ceapă pentru digestie

Cojile de ceapă sînt printre cele mai apreciate în medicina tradiţională. Pare greu de crezut, dar din ele se pot prepara leacuri şi feluri de mîncare. Ceapa întreagă este un izvor de sănătate, dar straturile exterioare sînt mult mai bogate în antioxidanţi decît miezul. Nutriţioniştii recomandă cojile pentru conţinutul lor extrem de ridicat în fibre şi flavonoizi. Substanţele biologice din cojile de ceapă întăresc inima. Consumul regulat de coji crude de ceapă reglează activitatea tractului gastro-intestinal. Fenolii, compuşii care abundă în cojile de ceapă, reprezintă un puternic aliat în lupta anticancer. Decoctul din foi de ceapă se prepară dintr-o mînă de coji la un litru de apă. Se lasă la fiert cam 15 minute. Se consumă cîte un pahar în fiecare dimineaţă, în caz de reumatism sau gută. Foile de ceapă aplicate pe gît tratează amigdalele, iar ceaiul din aceste coji este cel mai bun sirop de tuse. Contra diareei, se face un decoct din foi de ceapă uscată, din care se bea cîte o jumătate de litru pe zi. Migrenele trec cu cataplasme cu foi de ceapă proaspete aplicate pe frunte. Putem mînca aceste coji în salate, sau ca garnitură, coapte la cuptor, după ce s-a adăugat puţin ulei de măsline şi sare. În tradiţia populară, cojile uscate de ceapă galbenă se foloseau pentru a vopsi în galben ţesăturile şi ouăle. Femeile îşi clăteau părul cu apă în care s-au fiert coji de ceapă uscate, pentru reflexe galben-aurii. Cercetătorii spanioli au demonstrat că aceste coji pot fi utilizate în industria alimentară ca aditivi sau ca bază pentru medicamente în industria farmaceutică.

Cataplasme cu coji de cartofi

Cojile de cartofi n-ar trebui să putrezească în coşul de gunoi. Aceste resturi sînt mai preţioase pentru sănătate decît tuberculul întreg. Au un conţinut mare de potasiu, flavonoide cu acţiune antioxidantă şi antitumorală, vitamine din complexul B, fibre alimentare, compuşi fenolici cu efect de reglaj asupra activităţii cardiace. Coaja bine spălată şi fiartă în apă se poate bea ca leac pentru hipertensiune şi reumatism, are efect remineralizant. Cojile fierte se pot aplica pe articulaţiile dureroase şi rănile care se cicatrizează greu. Pentru sinuzită, se recomandă fierberea cojilor de la patru cartofi într-un litru de apă. Cu această infuzie se fac inhalaţii. În caz de afte bucale, se clăteşte gura cu decoct de coji de cartofi, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Cojile fierte timp de 30 de minute dau o soluţie cu care se clăteşte capul, metodă recomandată în caz de păr grizonat. Ca să curăţăm calcarul de pe un vas, fierbem îndelung în el coji de cartofi. Pentru arsuri, degerături, crăpături ale pielii, ulceraţii, se aplică pe locul respectiv coji de cartofi, fixate cu bandaj. Negii dispar tot cu coji de cartofi, lăsate peste noapte.

Înţepăturile de căpuşă trec cu coji verzi. Acestea sînt foarte toxice, dar, aplicate extern, au efect antiviral, antibacterian, combat ciupercile parazite. Cartofii copţi, mîncaţi cu tot cu coajă, ajută în insomnii, îmbătrînire prematură, previn boala Alzheimer, accidentele vasculare, degenerescenţa maculară, cataracta şi ajută la slăbit.

Cartofii cu coajă de culoare roşie conţin principii hepato-protectoare, fiind recomandaţi în tratarea hepatitelor.

Coaja castravetelui reglează tensiunea

Mîncaţi castraveţii cu tot cu coajă pentru conţinutul de dioxid de siliciu, un nutrient care contribuie la consolidarea părului, unghiilor, şi care atenuează semnele îmbătrînirii. Cojile acestei legume sînt pline de enzime, vitaminele A şi C, calciu, fier, fosfor, potasiu, carbohidraţi. Ajută la normalizarea tractului digestiv, sînt un bun diuretic, protejează ficatul şi stomacul, iar aplicate local, vindecă pielea afectată de detergenţi şi scad febra. Tot castravetele mîncat cu coajă reglează tensiunea arterială şi nivelul colesterolului. Extrem de preţioase în cosmetică, cojile au efect puternic asupra tenului cu pori deschişi. Întindeţi pe obraji cojile curăţate mai gros. Peste ele, aşezaţi un tifon umezit. Această mască hidratează tenul şi închide porii. Arsurile de la soare, umflăturile de la ochi sau dermatitele pot fi combătute cu coajă de castravete. Furnicile pot fi alungate tot cu coji de castravete, toxice pentru tipurile de ciuperci cu care se hrănesc furnicile.

Fasolea este importantă în terapie prin cojile ei, adică tecile în care se dezvoltă boabele.

Conţin aminoacizi, substanţe minerale, vitamina C, tirozidină şi triptofan. Ceaiul din teci de fasole se recomandă în afecţiuni cronice ale rinichilor şi căilor urinare, dar mai ales persoanelor care suferă de diabet. Acest ceai este un diuretic excelent, reduce cantitatea de zahăr din sînge, curăţă organismul de toxine, igienizează rinichii şi normalizează urinarea. Se prepară dintr-o lingură de teci uscate şi mărunţite la un sfert de litru de apă. Se fierbe 15 minute şi se beau două ceşti pe zi, neîndulcit. Extern, ceaiul din teci e bun în tratamentul eczemelor, erupţiilor cutanate, acneei.

Pieliţa roşiilor, bun cardioprotector

Roşiile sînt alimente medicament, iar principalele lor proprietăţi stau în pieliţe. Acestea ajută la scăderea tensiunii arteriale şi a nivelului de colesterol. Previn apariţia accidentelor vasculare, a infarcturilor şi a altor boli de inimă. Sînt foarte eficiente în îngrijirea pielii. Folosiţi o mască din cojile de la 8-12 roşii. Lăsaţi-o să acţioneze 10 minute. Tenul va fi mai curat şi mai strălucitor.

Cojile usturoiului conţin nu mai puţin de şase compuşi antioxidanţi. Decojind usturoiul nu facem decît să ne lipsim de acele substanţe care luptă cu procesul de îmbătrînire şi protejează inima.

Coaja de dovleac este bogată în zinc, util pielii şi unghiilor, şi în beta caroten, care protejează de boli de inimă şi cancer. Putem beneficia de coajă doar curăţind partea tare mai subţire.

Nu aruncaţi cojile de la nucile verzi (pe care le curăţaţi pentru dulceaţă). Sînt foarte bogate în iod şi taninuri, cu efecte antiinfecţioase, depurative şi stimulatoare ale tiroidei. Umpleţi un borcan cu coji de nucă şi turnaţi alcool alimentar, votcă sau ţuică de casă, cît să le acopere. Se lasă la macerat 14 zile, apoi se filtrează. Această tinctură e bună în frecţii contra durerilor reumatice, dar şi în administrare internă pentru eliminarea toxinelor, gută, hipotiroidie, eczeme. Cojile uscate se folosesc şi la băi locale sau generale, pentru vopsirea părului, sub formă de comprese pentru ten seboreic sau răni purulente, şi sub formă de gargară, în afecţiuni gingivale.

Leac pentru bronşite din coji de mere

Cojile de mere sînt un remediu la îndemîna oricui, dar, din păcate, mulţi le aruncă, neştiind cît sînt de valoroase. Dacă nu puteţi mînca mărul întreg, păstraţi cojile. Aceste deşeuri vegetale facilitează procesul digestiv, concentrează circa 50% din cantitatea de vitamina C şi conţine cu 87% mai multe componente anticancerigene decît pulpa. În aceste condiţii, nu este de mirare că, în industria farmaceutică, vitaminele necesare obţinerii suplimentelor se extrag tocmai din coaja merelor. În caz de insomnie, o infuzie din coji de mere ajută foarte mult. Peste două linguri de coji de mere se toarnă 200 ml de apă fierbinte şi se lasă zece minute la infuzat. Ceaiul se bea seara, cu două ore înainte de culcare. Împotriva crampelor la stomac se bea aceeaşi infuzie, cîte o cană, de trei ori pe zi. Pentru tratarea bronşitelor şi a reumatismului, se face un macerat din coji de mere, bine uscate şi pisate. La un litru de apă, se pun opt linguri de pulbere şi se lasă la macerat 12 ore. Se beau cîte trei căni pe zi.

Din cojile şi cotoarele merelor se poate obţine un compot delicios şi energizant. Acidul din cojile de mere ajută la îndepărtarea petelor de pe vasele de aluminiu. Se lasă la fiert pe foc mic timp de 30 de minute.

Coaja citricelor, somnifer parfumat

Cojile de portocale pot fi un excelent remediu împotriva constipaţiei. Trebuie să fierbeţi cojile de la două portocale în 250 ml de apă, timp de 30 de minute, după care apa se aruncă. Se pun apoi din nou la fiert într-un litru de apă, împreună cu 20 g de zahăr. Un alt leac pentru digestia lentă: o linguriţă de coajă de portocală pisată se pune într-o cană cu apă fierbinte, se lasă la infuzat un sfert de oră şi se ia acest amestec după masa de prînz. Aceste coji sînt bune şi în combaterea febrei. Cîteva coji proaspete de portocale aşezate pe noptieră alungă insomnia. Coaja rasă poate fi folosită în asortarea salatelor, în ceai, iaurt, supe, terci de ovăz sau orez. Pentru a consuma coaja, putem alege să preparăm sucul proaspăt de citric din portocale nedecojite. În coajă şi pieliţă se găseşte hesperidină, care are un rol semnificativ în reducerea hipertensiunii arteriale, a colesterolului rău şi are proprietăţi antiinflamatorii. Coaja de portocală conţine o cantitate mai mare de fitonutrienţi şi flavonoizi decît pulpa fructului, fapt ce îi oferă proprietăţi antiinflamatorii, ajutînd digestia şi ameliorînd problemele gastrointestinale. Datorită conţinutului bogat în vitaminele A şi C, coaja de portocală reprezintă un remediu eficient împotriva răcelilor, întărind sistemul imunitar.

Studii recente arată că anumiţi compuşi din portocală sînt eficienţi în lupta împotriva cancerului de sîn, esofagian şi stomacal. Maceratul din aceste coji ajută şi în balonări. Antioxidanţii din coajă sînt de 20 de ori mai puternici decît cei din suc. În general, orice citric conţine substanţe benefice în coajă. Acestea cresc imunitatea, sînt hipotensive şi antiinflamatoare. În plus, împrospătează şi parfumează aerul din cameră, aşezate pe masă sau în vasul cu apă de pe calorifer.

Resturi de struguri şi gutui contra ridurilor

Cojile de struguri oferă elasticitate pielii, iar sucul lor ajută la refacerea acesteia. Aplicate pe ten, pieliţele strugurilor combat ridurile. Împachetările cu aceste pieliţe absorb excesul de apă din organism şi combat celulita. Coaja de strugure conţine aminoacizi care au grijă de sănătatea ţesutului cardiac. Resveratrolul din coaja strugurilor întăreşte sistemul imunitar, reduce grăsimile din sînge şi împiedică apariţia trombozei.

Cojile de gutui sînt foarte bune împotriva ridurilor. Turnaţi peste cojile a trei gutui ţuică şi lăsaţi la macerat timp de 15 zile. Infuzia de coji şi frunze de gutui, în combinaţie cu mierea de albine, calmează tusea, înlătură raguşeală şi eliberează căile respiratorii.

Ceaiul de coji de banane este bun în mahmureală. Se prepară dintr-o coajă de banană la un litru de apă, şi se fierbe timp de 10 minute. La fel de bine, coaja de banană poate fi stoarsă. Cercetătorii au descoperit că extractul din coajă de banană poate ameliora depresia, fiind bogat în serotonină. Tot coaja este excelentă pentru ochi, pentru că abundă în luteină, care protejează ochii de acţiunea nocivă a ultravioletelor, ferindu-i de cataractă.

Coaja fructelor de kiwi, deşi puţin apetisantă, este bogată în antioxidanţi şi se crede că are proprietăţi anticancerigene, antiinflamatoare şi antialergice. Conţine de trei ori mai mulţi antioxidanţi decît pulpa fructului, care ajută inclusiv în lupta cu stafilocii şi E-coli.

Bogată în potasiu şi vitamina A, care ajută la revitalizarea şi hidratarea pielii, coaja piersicilor întăreşte sistemul imunitar, este detoxifiantă, protejează de cataractă, reduce riscul de cancer, boli de inimă şi artrită.

Coaja de papaya, aplicată pe tălpi, înmoiae pielea şi tratează călcîiele crăpate. Papaya este bogată în vitamina A şi papaină, care distruge proteinele inactive şi îndepărtează pielea moartă.

Deşeuri care nu trebuie să ajungă la gunoi.

Ceea ce aruncăm poate fi uneori extrem de folositor.

Iată cîteva deşeuri alimentare preţioase:

1.   Codiţele de cireşe uscate constituie un remediu excelent împotriva bolilor de rinichi, pielonefrite şi cistite. La o jumătate de litru de apă se adaugă o mînă de codiţe şi se infuzează. Decoctul din aceste codiţe combate diareea. Infuzia din codiţe de vişine sînt leac pentru migrene, artrite, gută şi edeme.

2.   Coaja de la trei ouă, bine spălată, uscată şi pisată, amestecată cu sucul de la trei lămîi şi miere şi lăsată la macerat o săptămînă, este un vechi remediu pentru lipsa de calciu. Se ia cîte o linguriţă din acest amestec de trei ori pe zi. Praful obţinut din coajă de ou este de ajutor şi în caz de ulcer, dacă e dizolvat într-o cană cu apă călduţă.

3.   Frunzele de morcov, preparate sub formă de ceai, ajută la remineralizarea sugarilor şi copiilor. Decoctul de frunze de morcov este foarte eficient împotriva eczemelor, rănilor şi arsurilor. Gargara ajută în afte, iar cataplasmele din frunze proaspete, tăiate mărunt şi pisate pînă cînd devin o pastă, rezolvă plăgile, ulceraţiile gambei, furunculele, pecinginea şi abcesele.

4.   Mătasea de pe ştiuleţi se pune la uscat şi se foloseşte la prepararea ceaiurilor. Pentru disfuncţii hepatobiliare, menstruaţii dureroase, tulburări de menopauză, cistită, afecţiuni ale sistemului cardiovascular, litiază renală, reumatism, infuzaţi două linguri de mătase de porumb uscată în 200 ml de apă.

Nici zaţul de la cafea nu se aruncă. Amestecat cu pămîntul din ghivece, constituie un excelent stimulator al creşterii plantelor. Dacă spălaţi mîinile cu săpun şi zaţ, îndepărtaţi mirosul de ceapă. Tot zaţul este cel care pune pe fugă furnicile.

Informati utile pentru acumularea de proteine, glucide, lipide,in corp.

 

În alcătuirea unui regim alimentar complet trebuie avut în

vedere că toate principiile alimentare (protide, glucide, lipide,

vitamine, săruri minerale) sînt răspîndite în proporţii variate

în diferite alimente naturală de origine animală sau vegetală,

predominînd fie substanţele energetice, fie cele plastice.

Desigur că nu trebuie neglijat nici faptul că un regim alimentar

trebuie adaptat particularităţilor organismului, în

funcţie de felul muncii, de sex, de vîrstă, climat şi anotimp.

Proteinele sînt principii nutritive care fac parte din grupa

alimentelor energetice, fiind elemente de bază ale substanţei

vii. Nu se poate concepe metabolism fără participarea lor

deoarece se găsesc în cea mai mare proporţie în protoplasma

şi nucleul celulei vii.

Se găsesc în alimentele din regnul animal (carne, peşte,

ouă, lapte şi produse lactate), cum şi în alimentele din regnul

vegetal (legume uscate, paste făinoase etc.).

Pentru cerinţele alimentare normale ale omulu sănătos în

greutate de 70 de kg care efectuează o muncă moderată cu un

necesar de aproximativ 3000 calorii, este nevoie de o cantitate

minimă de 70-80 g proteine pe zi.

Necesarul minim de proteine este în funcţie de modul

de preparare al alimentelor (crude sau gătite), de proporţiile

în care sînt amestecate cu grăsimi şi zaharuri, de concentrarea

şi calitatea lor.

Un aport exagerat de proteine produce pe baza acţiunii

dinamice o creştere a producţiei de căldură, excesul fiind

utilizat în cea mai mare măsură în scop energetic şi în cea

mai mică măsură reţinut în organism ca proteine de rezervă.

Hidraţii de carbon sau zaharurile sînt cei mai importanţi

factori energetici răspîndiţi mai ales în regnul vegetal, care

furnizează organismului circa 70% din energia necesară

corpului uman.

Adultul trebuie să primească zilnic circa 400 g zaharuri,

respectiv 75% din materia uscată a alimentelor.

În regnul vegetal, zaharurile se găsesc sub formă de

celuloză şi amidon (boabele cerealelor conţin amidon, tuberculi

de cartofi etc.). Se mai găsesc în fructe (mere, pere,

struguri etc.) şi în legume (morcovi, sfeclă, dovlecei etc.).

În regnul animal se găsesc în organe şi ţesuturi sub

formă de glicogen, iar sub formă de glucoză în sînge şi

organe. Ficatul şi inima sînt organele cele mai bogate în

glicogen.

Lipidele sau grăsimile sînt principii nutritive necesare organismului

prin aportul lor de acizi graşi indispensabili raţiei

alimentare prin rolul lor fundamental energetic.

Cantitatea necesară de grăsime pentru o raţie normală este

aproximativ 70-140 g pe zi, aproape 15-20% din aportul

zilnic de calorii.

Grăsimile sînt de obicei de provenienţă animală: untul,

frişca, smîntîna, seul, slănina, untura. Mai sînt folosite şi

grăsimi din regnul vegetal: uleiul de floarea soarelui, ulei

de rapiţă, de nucă, de măsline.

Vitaminele sînt compuşi organici indispensabili organismului

a căror prezenţă în cantităţi minime este absolut

necesară. Lipsa lor în alimentaţie produce tulburări caracteristice,

tulburări numite avitaminoze. Participă la reglarea

proceselor vitale ale organismelor vegetale intrînd în constituţia

lor.

Vitaminele se împart în două mari categorii, după gradul

lor de solubilitate (hidrosolubile – solubile în apă şi liposolubile –

solubile în grăsimi).

Din grupul vitaminelor hidrosolubile fac parte : grupa

vitaminei B, vitamina C şi vitamina P.

Din grupul vitaminelor liposolubile fac parte : vitamina

A, D, E şi K.

Vitaminele liposolubile. Vitamina A sau antixeroftalmică

nu este resorbită decît în prezenţa grăsimilor. În tulburări de

resorbţie ale grăsimilor pot apărea semne de avitaminoză A.

Sursele principale de vitamina A în alimentaţie sînt untura

de peşte şi ficatul. Se mai găseşte în alimente de origine

animală, în lapte, unt, gălbenuş de ou etc. În regnul vegetal

vitamina A este prezentă sub formă de provitamină

(presubstanţă) în morcovi, mazăre, cartofi, spanac, roşii etc.

Atît vitamina A cît şi provitamina ei nu se alterează prin

fierbere, prin prepararea alimentelor sau prin afumatul peştelui.

Prin conservarea alimentelor nu se aduce nici o modificare

conţinutului de vitamină A.

Necesitatea zilnică de vitamină A este de 4000 U.I. Absenţa

din alimentaţie a vitaminei A produce la adult leziuni de

piele, tulburări de vedere sau digestive.

Vitamina D sau antirahitică. Prima vitamină cunoscută

din grupul vitaminei D a fost vitamina D2 (calciferolul)

obţinută prin iradierea cu raze ultraviolete a provitaminei

sale – ergosterolul.

Vitamina C sau vitamina antiscorbutică participă la procesele

de oxido-reducere ale organismului. Dintre acţiunile

sale cele mai importante sînt : acţiunea antihemoragică,

antiinfecţioasă şi antitoxică.

Se găseşte în ficat, inimă muşchi, legume, zarzavaturi,

fructe, citrice. Prin fierbere prelungită, se pierde aproape

în întregime cantitatea de vitamină C.

Necesarul zilnic de vitamină C este de 50-100 mg. Lipsa

ei din alimentaţie produce tulburări manifestate prin oboseală,

lipsa de rezistenţă la infecţii, carii dentare, hemoragii,

dureri în gambe etc.

Substanţele minerale sînt absolut necesare organismului

pentru menţinerea funcţiilor vitale. Lipsa lor, ca şi a vitaminelor,

produce diferite tulburări de nutriţie şi creşteri

metabolice.

Organismul conţine aproximativ 5 kg substanţe minerale,

cantitate care poate varia cu vîrsta individului.

Substanţele minerale îndeplinesc două roluri principale:

rolul plastic structural, prin care se înţelege formarea noilor

celule necesare organismului, şi rolul regulator capabil

de a menţine echilibrul acido-bazic şi presiunea osmotică.

Calciul şi fosforul din ţesutul osos, clorul şi sodiul din

umori (sînge şi limfă), fierul din hemoglobina globulelor

roşii, potasiul din muşchi şi magneziul din elementele sistemului

nervos sînt substanţe minerale indispensabile organismului.

Raţia medie de calciu pe zi este de 1 g, cantitate absolut

necesară bunei dezvoltări a sistemului osos, a dentiţiei şi a

menţinerii unei calcemii normale în sînge.

Sursele cele mai bogate în calciu le formează laptele şi derivatele

lui (iaurt, smîntînă, frişcă, brînză), gălbenuşul de ou, legumele uscate,

fructele şi pîinea neagră.

Absenţa prelungită a calciului din alimentaţie produce

tulburări în osificare şi dentiţie la copii în special, tulburări

neuromusculare şi de digestie la adult.

Fosforul, element indispensabil vieţii, are rol principal în

diviziunea şi multiplicarea celulară, în calcifierea scheletului

şi în menţinerea echilibrului acido-bazic.

Raţia zilnică de fosfor este de 1,5-2,5 g, cantitate care

poate fi obţinută printr-o alimentaţie bogată în lapte sau

derivatele lui, carne, legume uscate, zarzavaturi, ouă.

Diminuarea fosforului în organism, printr-o alimentaţie

neechilibrată, atrage după sine decalcifierea oaselor şi a dinţilor,

tulburări nervoase şi digestive.

Clorul se găseşte în organism mai mult sub formă de

cloruri de sodiu, în sînge, în lichidul cefalo-rahidian, piele,

rinichi etc., în cantitate de aproximativ 120 g. Joacă un rol

principal în reglarea presiunii osmotice şi în metabolismul

apei.

Cantitatea necesară de clor este de 6-7,20 g în 24 de ore

care poate fi procurată din alimentele de origine animală,

lapte etc.

Un regim declorurat prelungit fără indicaţii majore poate

produce tulburări digestive, lipsa poftei de mîncare, astenie,

scăderea tensiunii arteriale etc.

Sodiul se găseşte în plasma sanguină, limfă, suc gastric,

lichid cefalo-rahidian etc.

În organism îndeplineşte funcţia de regulator al echilibrului

acido-bazic şi presiunii osmotice. Necesarul zilnic de

sodiu este de 4-6 g, cantitate care este obţinută printr-o

alimentaţie normală în care să fie cuprinsă şi clorura de

sodiu (sarea de bucătărie).

Fierul se găseşte în organism în globulele roşii, sub formă

de hemoglobină, iar în splină, ficat şi măduvă sub formă

de depozit. Joacă un rol principal în procesele de oxidare

şi respiraţie celulară.

În alimentaţie se găseşte atît în regnul vegetal (zarzavaturi,

legume uscate, fructe uscate, cereale), cît şi în regnul

animal mai ales în organe cum ar fi: splina, ficatul, rinichiul

etc.

Fierul este necesar organismului în cantitate de 10-12 mg

pe zi. Alimentaţia care nu poate oferi organismului această

cantitate se reflectă asupra stării generale prin apariţia

anemiilor grave, tulburări digestive, scăderea rezistenţei la

infecţii etc.

Potasiul se găseşte sub formă de cloruri, bicarbonaţi şi

fosfaţi în muşchi, globule roşii şi în plasma sanguină. În

organism el menţine echilibrul acido-bazic, reglează activitatea

muşchiului inimii şi a sistemului nervos. Nevoia zilnică

de potasiu este de 2-3 g, cantitate ce se poate procura

printr-o alimentaţie variată în care să fie incluse carnea

sau peştele, laptele, legumele şi fructele.

Magneziul se găseşte în toate celulele organismului, în

muşchi şi în oase. Prezenţa lui contribuie la micşorarea

excitabilităţii nervoase şi ajută la menţinerea concentraţiei

normale de calciu în oase.

Se găseşte în alimentele din regnul animal, în special în

organe (ficat, rinichi, splină) şi mai puţin în alimentele din

regnul vegetal.

După principala funcţie pe care o îndeplineşte asupra

celulei nervoase, alimentaţia săracă în magneziu va provoca

tulburări ale sistemului nervos.

Din enumerarea succintă a principalelor substanţe

minerale reiese clar că un regim alimentar echilibrat compus

din alimente din regnul animal cît şi din regnul vegetal,

organismul uman găseşte suficiente substanţe minerale

care să-i asigure creşterea, dezvoltarea normală şi funcţiile

vitale.

Pe lîngă vitamine şi substanţe minerale, un rol important

în dezvoltarea funcţiilor vitale ale organimului îl are şi apa,

suportul principal al tuturor schimburilor celulare, fiind

transportorul tuturor elementelor nutritive. Apa este introdusă

în organism fie prin alimente, fie ca atare, eliminarea

ei făcîndu-se prin evaporare la nivelul glandelor sudoripare

sau al plămînului, sau prin urină. În 24 de ore cantitatea necesară

de apă este de 1000-1500 cm3.