Condimente si medicina "cimbru si cimbrisorul"

CIMBRU SI CIMBRISORUL

 

Cimbrul s-a nascut, spune legenda, din lacrimile pricinuite Elenei din Troia de dezastrele aduse de frumusetea ei trufasa. in tarile anglo-saxone, se pretinde ca zinele adora aceasta planta aromatica. in orice caz ea este apreciata din cele mai vechi timpuri. Grecii si romanii o ardeau in cursul ceremoniilor rituale. Cimbrul (Thymus vulgaris ) si cimbrisorul (Thymus serpyllum) sint varianta cultivata, respectiv cea salbatica, a uneia si aceleiasi specii vegetale, avind in linii mari aceleasi proprietati.

Teofrast si Dioscoride considerau cimbrul ca fiind tonic si antispasmodic pentru caile digestive. Pentru Pliniu, acesta era un antidot impotriva muscaturilor de sarpe si a „otravii pricinuite de creaturile marine", precum si im remediul impotriva durerilor de cap.
„Inamic al toxinei" pentru medicul Trousseau (secolul al XlX-lea), cimbrul ramine si astazi panaceul farmaciilor familiale din Provence si Languedoc.

Ce parti se folosesc din cimbru si cimbrisor:
Din cimbru si cimbrisor se folosesc virfurile florale sau intreaga planta (pentru baile aromatice). Se recolteaza din aprilie pina la sfirsitul verii. Cimbrul si cimbrisorul se pastreaza foarte bine uscate.

Cum se utilizeaza cimbrul si cimbrisorul?
Infuzie de cimbrisor sau cimbru : se fierb doua-trei linguri intr-un litru de apa. Se lasa sa infuzeze timp de zece minute.
Decoct de cimbru si cimbrisor: doua, trei linguri la un litru de apa; asteptati pina fierbe, apoi lasati sa infuzeze timp de zece minute.

La ce se folosesc cimbrul si cimbrisorul?
Ambele plante sunt excelente in cazul afectiunilor respiratorii. Cimbrul si cimbrisorul contin fenoli antiseptici, datorita carora se constituie in remediile ideale contra afectiunilor sezoniere. Parfumul lor desfunda nasul celor bolnavi de guturai si calmeaza sinuzitele: faceti inhalatii (infuzie concentrata: o mina la un litru).
Ceaiurile de plante calmeaza durerile de git si se pot folosi in gargare in caz de angina.
Aceste plante poseda si o actiune antitusiva utila in timpul unei bronsite sau pentru astmatici. Pentru un efect maxim, preparati un decoct foarte concentrat de cimbru (cinci maini la un litru de apa), apoi adaugati 250 de grame de miere si degustati acest sirop expectorant natural cu lingurita (trei, pina la sase lingurite pe zi, in functie de necesitati). Completati acest tratament cu bai de iarna antibronsitice cu infuzie de cimbru.

Cimbrul si cimbrisorul au efect tonic
Aceste doua plante medicinale ajuta la combaterea oboselii si scurteaza convalescenta. Beti-le si pentru a va intari sistemul imunitar in perioadele bolii. Cimbrul si cimbrisorul au si proprietati antivirale verifícate in prevenirea recidivelor de herpes si zona zoster.
In sfirsit, se pare ca o actiune benefica a ceaiurilor de cimbru sau cimbrisor este exercitata si asupra creierului persoanelor in virsta care le beau cu regularitate. Faceti si bai fortifiante, in care adaugati trei litri de infuzie sau decoct de cimbrisor.

Cimbrul si cimbrisorul au efect asupra digestiei
Ceaiurile de cimbru si de cimbrisor favorizeaza incontestabil digestia. Prin actiunea lor antispasmodica (datorata timolului), ele calmeaza contractiile nervoase ale stomacului. Luate dupa mese (sub forma de decoct sau de infuzie), ele previn si fermentatiile intestinale si flatulentele. In fine, infuzia de cimbrisor trateaza constipatia. Pentru stimularea functiilor gastrice, beti aceste ceaiuri intre mese.
Retineti ca aceste doua plante au un efect depurativ asupra ficatului, permitind limitarea neplacerilor unei mahmureli. Se recomanda o ceasca de infuzie de cimbru si cimbrisor bauta inainte de culcare avea darul de a alunga cosmarurile

Cimbrul si cimbrisorul regleaza ciclul menstrual
 Se recomanda in acest caz o cura de fond cu doua cesti pe zi, in timpul ultimei saptamini a ciclului.
Pentru uz extern. Daca suferiti de artrita, aplicati comprese cu infuzie de cimbrisor (o mina la un litru de apa) pe articulatiile dureroase

BUSUIOCUL medicament miraculos

Leacuri din busuioc

Originar din India şi preţuit de mai toate popoarele europene, busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă "de suflet", care, pe lîngă faptul că aduce noroc, aduce şi sănătate. Busuiocul este bun "pentru cei mîhniţi şi pentru cei cu inima grea", fiind un foarte bun calmant, tonifiant şi reconfortant al nervilor. Are acţiune antibiotică, antimicrobiană, antitusivă şi expectorantă. Acţionează ca diuretic, carminativ, antiseptic, antiinflamator gastric, intestinal şi renal. Este antifungic şi febrifug. • Infuzie din 1 lingură busuioc, uscat şi mărunţit, la 200 ml apă clocotită; se acoperă vasul şi se lasă să infuzeze 10 minute, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri călduţe pe zi, prin înghiţituri rare, după mesele principale, obligatoriu un ceai seara, la culcare. Are efecte în disfuncţii stomacale, gastrite, insomnii, iritabilitate, nervozitate, migrene, angină pectorală, în colite de fermentaţie, diaree, colici intestinali şi balonări. Combate greaţa şi senzaţia de vomă. Stimulează pofta de mîncare, combate astenia şi scade febra. Ceaiul de busuioc este un foarte bun energizant. Ajută la combaterea bronşitei, gripei, durerilor articulare, insuficienţei circulatorii, a reumatismului şi la desfundarea mucoasei nazale. • Decoct concentrat dintr-un pumn de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă rece; se fierbe 2 minute, se infuzează încă 5 minute, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri pe zi, ca stimulent al secreţiei glandelor mamare la femeile care alăptează. Se mai poate folosi ca apă de gură sau pentru gargarisme contra leziunilor buco-erozive, afte, faringite, angine şi toxidermie buloasă post-medicamentoasă. • Decoct din seminţe de busuioc, o lingură la 500 ml apă rece; se fierbe 5 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară şi se bea toată cantitatea în cursul zilei. Fiind un mucilagiu emolient, se utilizează pentru a combate unele boli reno-genitale (nefrite, blenoragie, leucoree, catare urinare). • Sirop de busuioc, din 75 g părţi aeriene la 1 litru de apă. Are aromă suavă şi a fost recomandat încă din antichitate, de către Plinius cel Bătrîn, pentru efectele favorabile asupra tubului digestiv, fiind un bun dezinfectant la nivelul intestinelor. • Sucul din busuioc proaspăt se picură în urechi pentru a combate congestionarea internă sau se aplică pe leziunile verucoase (negi, papiloame), repetînd tratamentul pînă la dispariţia lor.  -Macerat la rece obţinut prin ţinerea a 4-8 linguriţe de busuioc în apă, vreme de 8 ore, urmată de filtrare. Se bea acest preparat pe stomacul gol, de preferinţă dimineaţa. Acest remediu este considerat un adevărat elixir al tinereţii, recomandat în cazurile de îmbătrînire prematură, în tulburări de menopauză, andropauză, sterilitate masculină şi feminină, frigiditate. Încă nu este cunoscut efectul busuiocului asupra glandelor endocrine, dar este cert că, atît la femei, cît şi la bărbaţi, este un regenerator rapid, oprind procesele de uzură din organism. • Esenţă de busuioc, luată cîte 5-6 picături adăugate în lapte, ceai sau puse pe o bucată de zahăr cubic, avînd rol contra spasmelor gastrice, dureri de cap de origine atonă digestivă şi contra nevrozelor atonice. • Alifie de busuioc, din 20 g plantă uscată şi măcinată fin, amestecată cu 30 de g ceară albă, 30 g seu de oaie, 30 g terebentină, 60 g colofoniu şi 90 g untură de porc. Se pun la foc slab pînă se topesc şi se amestecă pînă la răcirea unguentului, după care se toarnă în cutii de plastic. Se foloseşte la tratarea rănilor cu puroi, buzelor crăpate, călcîie crăpate, sfîrcul sînilor crăpat, scabie, ulceraţii infectate şi cheratodermii palmo-plantare (îngroşarea pielii pe palme şi tălpi). • Cataplasmele din frunze proaspete, zdrobite, aplicate pe răni deschise, ulceraţii cronice, leziuni infectate, favorizînd vindecarea lor. Cu frunze proaspete se mai pot freca locurile înţepate de insecte (albine, viespi, ţînţari), reducînd mîncărimea pielii şi prevenind infecţiile provocate prin scărpinat. Se aplică pe frunte, în cazul durerilor de cap. Prof. dr. Constantin Milică

HREANUL,un medicament miraculos

Hreanul, un medicament natural miraculos

   Cu un gust aromat şi condimentat, hreanul este folosit atât la gătit, cât şi în medicina naturistă pentru tratarea diverselor afecţiuni. Rădăcinile au un conţinut bogat de vitamine, de substanţe cu efect antibacterian, dar şi de uleiuri eterice cu efect calmant. Hreanul se poate folosi în stare crudă, proaspăt, ras, pentru a da gust mâncărurilor, fiind apreciat pentru aroma specială şi pentru gustul picant, dar şi sub formă de tinctură, energizant, sirop sau vin tonic, ca medicament natural.

   Principiile din rădăcinile rase de hrean, acţionează atât asupra căilor respiratorii - prin compuşii volatili, cât şi asupra organelor digestive. În doze mici nu produce decât iritaţii gastrice de foarte scurtă durată, datorită unor reacţii tampon determinate de formarea unor săruri bazice ale acidului sulfuros cu ionii de sodiu sau de potasiu.
Revulsivitatea intensă a rădăcinilor de hrean, cere prudenţă, atât în administrarea internă, cât şi în aplicaţiile externe.
În salate hreanul capătă, alături de vegetalele cu care intră în combinaţie, valoare dietetică.
Cele mai importante efecte exercitate de către hrean asupra organismului, sunt cele:
- antiscorbutice
- revulsive,
- fitoncide (antibiotice),
- tonic metabolice (stimulente asupra metabolismului),
- antihipertensive (hipotensive),
- vermifuge (tenifuge),
- diuretice,
- stomahice (tonifiante asupra stomacului),
- hipercorticoidice (stimulente asupra glandelor corticosuprareanale).
Mulţumită acestor proprietăţi, o serie de tulburări răspund la tratamentul cu rădăcinile rase de hrean.